Acasă

Centrul pentru politici și analize în sănătate

Oftalmologi din Moldova, instruiți de unul dintre cei mai renumiți medici austrieci în domeniu, în cadrul proiectului „Seminare Medicale Internaționale – Open Medical Institute”

Oftalmologi din Moldova, instruiți de unul dintre cei mai renumiți medici austrieci în domeniu, în cadrul proiectului „Seminare Medicale Internaționale – Open Medical Institute”

18.06.2018 12:01
261
0 Comentarii

Medicul a fost invitat în Moldova de Asociația de Cercetare a Maladiilor Cronice în cadrul proiectului „Seminare Medicale Internaționale din Salzburg – Open Medical Institute”, aplicat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate. Scopul acestuia a fost schimbul de experiență și prezentarea celor mai moderne metode de tratare a uveitei. Doctorii moldoveni au putut, de asemenea, participa la mai multe intervenții chirurgicale efectuate de medicul austriac.

În cadrul seminarului dedicat uveitei, medicii oftalmologi și-au consolidat cunoștințele pe teme precum uveita posterioară, terapia imunosupresivă în uveite, managementul chirurgical în uveite și neuropatia optică infecțioasă. Pe lângă cunoștințe teoretice și discutarea cazurilor clinice, medicii au putut participa și la instruire practică. Anelia Hochwarter a operat la Spitalul din Orhei trei pacienți a căror vedere a fost afectată de uveită.

Literatura de specialitate spune că uveita reprezintă inflamația tunicii vasculare a ochiului. În jur de 25% dintre toate cazurile de orbire sunt provocate de această maladie. Imediat ce apar simptomele acestei boli, persoana trebuie să se prezinte la oftalmolog. Simptomele principale sunt „ceața” în fața ochilor, slăbirea vederii până la pierderea acesteia, înroșirea ochilor, intoleranța față de lumină, lăcrimarea ochilor. Există mai multe tipuri de uveite – anterioare și posterioare, microbiene și parazitare. Pintre cele mai periculoase sunt panuveitele, adică uveitele care afectează întreg ochiul. 

Vasile Tricolici, oftalmolog la o clinică privată din Bălți, spune că uveita este o maladie pe care o întâlnește des în practica sa și nu este săptămână să nu aibă măcar un pacient ce acuză această boală, iar seminarul organizat pe această temă e tocmai potrivit pentru a-și îmbunătăți cunoștințele.

„Uveita înseamnă inflamarea unor părți ale ochilor. Orice boală a organismului uman, începând de la creștet și terminând cu merișoarele poate cauza eveita. Orice infecție netratată la timp poate să provoace uveita. Primele simptome care trebuie să le luăm în considerare sunt încețoșarea vederii și ochii roșii. Simptomul latent este doar înroșirea ochiului. Pierderea rapidă a vederii este un semnal că pacientul trebuie să se adreseze urgent la medic”, a subliniat Vasile Tricolici.    

 Anelia Hochwarter

Ca să nu se ajungă la uveită cronică, oftalmologii le recomandă pacienților să nu întârzie să de adreseze la medic, iar dacă au început tratamentul împotriva ei, să-l ducă până la capăt. În caz contrar, există riscul de orbire.

Oftalmologul Gheorghe Lupașcu din Criuleni spune că uveita apare de cele mai deseori la tineri. „Cu părere de rău, tinerii sunt aceia care acuză de cele mai deseori uveita. Lumea de obicei crede așa – dacă a răcit și are probleme cu vederea, o sa treacă răceala și o să se refacă și vederea. Dar cu cât mai des sunt recidive, cu atât mai mare este riscul de a orbi. De aceea pacienții trebuie să se trateze serios din prima dată”, a precizat Lupașcu.

„Seminarul și acest schimb de experiență ne permite să fim în pas cu cele mai noi abordări în oftalmologie din lume. Doamna Hochwarter este un specialist foarte bun, cu o experiență de zeci de ani, lucrând cu pacienți din toată lumea, nu doar din Europa, dar și din Africa și de peste ocean. Mă bucur foarte mult că am avut posibilitate să asist la lecțiile ei”, a adăugat Gheorghe Lupașcu.

Anelia Hochwarter s-a aflat pentru prima dată în Republica Moldova. Medicul  s-a arătat impresionat de faptul că oftalmologii moldoveni reușesc să depisteze și să trateze maladiile ochilor fără să aibă cele mai moderne tehnologii pentru aceasta.

„Medicii oftalmologi din Republica Moldova sun foarte buni și pot face față uveitei. În cazul acestei boli este important să găsim cauzele apariției. De multe ori cauza nu se află la nivelul ochiului, ci într-o altă boală, sau infecție netratată. De exemplu, putem distinge uveita în cazul bolnavilor diabetici. De multe ori, tratamentul uveitei depinde de responsabilitatea pacientului și promptitudinea cu care se adresează la oftalmolog”, a declarat Anelia Hochwarter.

Pentru a o trata definitiv, pacientul trebuie să se adreseze la timp la oftalmolog și să nu abandoneze tratamentul.

Vom aminti că seminarul dedicat afecțiunii ochilor UVEITA a fost organizat de Asociația de Cercetare a Maladiilor Cronice în parteneriat cu Fundația Americano-Austriacă și Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).

Scopul proiectului „Seminare Medicale Internaționale – Open Medical Institute” este dezvoltarea resurselor umane din domeniul sănătății. Obiectivele de bază țin de fortificarea sistematică a capacităților organizaționale și umane pentru toate instituțiile din domeniul sănătății (spitale, clinici, administrație publică locală din domeniul săntății, univestistatea de medicină, colegiile medicale) precum și instruirea cadrelor medicale în domeniul telemedicinei și informaticii medicale, extinderii serviciilor de asistență medicală primară și îmbunătățirea calității serviciilor medicale.

 


Comentarii
Comentează