Acasă

Центр политики и исследований в здравоохранении

Arcadie Barbăroșie: Centrul PAS s-a transformat dintr-o organizație națională, într-o rețea regională de specialiști care lucrează în proiecte internaționale

Arcadie Barbăroșie: Centrul PAS s-a transformat dintr-o organizație națională, într-o rețea regională de specialiști care lucrează în proiecte internaționale

18.06.2024 9:07
551
0 Comentarii

Arcadie Barbăroșie este directorul Institutului de Politici Publice, unul dintre fondatorii Centrului PAS.

De-a lungul celor 25 de ani de la crearea organizației, Arcadie Barbăroșie a urmărit cu atenție dezvoltarea Centrului care este foarte activ nu doar la nivel național, dar gestionează proiecte finanțate la nivel global și în alte țări. Potrivit lui, aceasta se datorează unei echipe bine pregătite care a reușit să se impună în domenii cheie pentru regiune, cum ar fi răspunsul la tuberculoză, HIV și alte provocări din sectorul sănătății publice.

Arcadie Barbăroșie menționează că Centrul PAS este una dintre organizațiile mari ale societății civile care ține cont de necesitățile publicului și oferă soluții la provocările momentului.

Domnule Barbăroșie, reprezentați o instituție care a stat la baza fondării Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate. De ce a fost nevoie de o organizați neguvernamentală care să se focuseze pe domeniul sănătății?

Acum două decenii și ceva Republica Moldova trecea printr-o perioadă în care apăreau diferite organizații ale societății civile. Această tendință venea dintr-un fel de necesitate de a mișca lucrurile din loc, iar societatea civilă era foarte creativă. Au fost fondate organizații care lucrau în diferite domenii, elaborau politici și monitorizau activitățile Guvernului, ofereau consultanță și veneau cu recomandări. Singurul domeniu neacoperit rămânea sănătatea, probabil din cauza unui specific mai complex.

Atunci, mai mulți activiști au venit cu ideea să fondăm o instituție care să devină o platformă de cercetare în domeniul sănătății și să creeze un spațiu în care politicile pentru sănătate să fie discutate, analizate și evaluate. Tot atunci s-au găsit proiecte finanțate de Fundația Soros și alte organizații internaționale pentru a susține activitățile Centrului PAS.

Pe ce s-a focusat Centrul PAS la început? Care au fost primele proiecte în care s-a implicat?

Erau proiecte care susțineau reformele din sănătate, dezvoltarea politicilor și orientarea lor spre sănătatea persoanelor în vârstă și lupta cu tuberculoza. Sectoare în care Guvernul nu avea finanțări. Mai erau proiecte cum ar fi susținerea politicilor publice în domeniul sănătății lucrătoarelor sexului despre care nu se prea vorbea atunci, susținerea purtătorilor de HIV și alte provocări ale momentului.

Cum se resimte impactul acestor activități peste două decenii?

Omul nu prea își pune întrebări de ce noi suntem aici și cine a contribuit acolo pentru a fi aici. Rezultatele sondajelor realizate de Institutul de Politici Publice în care întrebăm lumea despre organizații și importanta lor ne arată că foarte puțină lume face referință la instituțiile societății civile. Și aici Centrul PAS nu este o excepție. Ceea ce pot spune este că impactul Centrului PAS a fost semnificativ nu doar la nivel național. Astăzi Centrul este foarte activ și în alte țări unde gestionează proiecte finanțate la nivel global.

Aceste succese înregistrate de-a lungul anilor ne arată că organizația a fost creată încă de la început cu un potențial internațional. Aceasta se datorează unei echipe bine pregătite care a reușit să atragă proiecte foarte mari și cu finanțare de la organizații internaționale. Cred că este singura instituție din țară cu o așa anvergură care a reușit să se impună în domenii cheie pentru regiunea noastră, cum ar fi răspunsul la tuberculoză, HIV și alte provocări din sectorul sănătății publice.

Ce rol ar trebuie să-și rezerve astăzi o organizație neguvernamentală focusată pe sănătatea publică?

Eu cred că dincolo de cercetări și realizare de politici publice, Centrul ar trebui să facă mai mult pentru comunicarea cu societatea. Dar aceasta este o problemă caracteristică mai multor organizații ale societății civile care se confruntă cu o lipsă de resurse pentru comunicarea cu publicul. Nu există destule surse de informare publică cu ajutorul cărora să fie promovate activitățile organizațiilor neguvernamentale și că acestea lucrează pentru dezvoltarea societății. Din păcate, atenția publicului pe marginea acestui efort se menține doar cât durează un eveniment sau se prezintă un raport.

Acum 20 de ani societatea civilă era mai bine pregătită pentru a dezvolta idei care să aducă resurse. Astăzi am impresia că proiectele se scriu mai complicat, iar odată elaborate acestea sunt puse în practică mai greu din cauză că nu prea sunt capacități. Centrul PAS rămâne una dintre acele organizații mari care țin cont de necesitățile societății și pot oferi răspuns la provocările momentului.

Dar pe ce criterii ar trebui construită relația unei organizații neguvernamentale cu autoritățile?

Guvernarea ar trebui să fie deschisă să discute, să preia și să folosească expertiza organizațiilor neguvernamentale. Este important să se știe care sunt necesitățile țării și poziția autorităților față de soluționarea unei probleme. O organizație care dezvoltă politici publice trebuie să mențină o relație de colaborare cu Guvernul, dar nu trebuie să fie subordonată acestuia pentru a putea monitoriza și evalua independent acțiunile autorităților.

Astăzi guvernarea trebuie să ia decizii foarte importante care ar lovi în spitalele cu mai puțini pacienți. Se vorbește despre construirea unor spitale regionale și reorganizarea serviciilor medicale. Reieșind din aceste priorități mai există mult de lucru atât pentru autorități, dar și pentru organizațiile neguvernamentale care lucrează în domeniul sănătății.

Vorbim astăzi de răspuns la provocare prin inovație. Ce înseamnă asta și cum se manifestă în activitățile Centrului PAS?

În ultimii ani observăm o explozie a tehnologiilor informaționale. Acest lucru este vizibil și în Ucraina afectată de războiul cu Rusia. După terminarea luptelor, lumea se va focusa mai mult pe dezvoltarea tehnologiilor civile, iar sănătatea va fi o prioritate. La fel cum am trecut acum 25 de ani printr-un proces de informatizare a medicinii, astăzi începem să ne acomodăm cu inteligența artificială care pătrunde peste tot. Inteligența artificială va fi utilizată nu doar în stabilirea unui diagnostic, dar și în elaborarea unei fișe de tratament, astfel inovația va aduce cu sine mai multe soluții la problemele cu care ne confruntăm astăzi. Este greu să ne dăm seama acum ce se va produce, dar cred că acest lucru va fi posibil. Iată de ce este nevoie de stabilirea unor priorități noi, pentru a ține pasul cu tehnologiile informaționale.


Комментарии
Добавить комментарий